Conacul lui Dragnea din Alexandria a fost vizitat ieri de mai mulți militanți ai PNL, care împărțeau fluturași electorali cu programul lui Klaus Iohannis.
După ce au străbătut orașul, militanții PNL din cadrul organizației locale Alexandria au ajuns în fața conacului lui Liviu Dragnea și au lăsat acolo câțiva fluturași informativi, pe care i-au introdus în cutia poștală a conacului. Momentul a fost imortalizat în câteva fotografii și a ajuns pe rețelele de socializare, demonstrând că în Teleorman, frica de Dragnea a dispărut.
Conacul lui Dragnea din Alexandria a fost, de-a lungul vremii, un loc tratat cu mult respect de către oamenii locului. Lucrurile au început să se schimbe din anul 2017, când, cu prilejul protestelor, câteva zeci de persoane au strigat în fața conacului „Ieși afară, javră ordinară”, dar și mai târziu, când persoane necunoscute au scris cu vopsea galbenă pe gardul conacului: DEMISIA!