Inconștiența unor conducători auto depășește, de multe ori, orice limită. Este și cazul unui tânăr teleormănean, surprins de polițiști în timp ce conducea drogat prin orașul Videle.
Polițiștii din Videle au efectuat, la finalul acestei săptămâni, o acțiune pe linia combaterii evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Astfel au întâlnit un tânăr teleormănean, în vârstă de 24 de ani, care conducea pe strada Progresului din oraș sub influența drogurilor. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat faptul că tânărul consumase cannabis.
Ulterior, acesta a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, fiind întocmit în acest caz dosar penal pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența consumului de substanțe psihoactive.