Un tânăr a fost surprins chiar de un pompier în timp ce încerca să ardă mesajele anti-PSD pe care un locuitor al orașului le lipise de autovehiculul propriu în semn de protest.
Zilele trecute vă relatam despre protestul inedit al unui locuitor al orașului Roșiorii de Vede, care și-a căptușit autovehiculul personal cu mesaje anti-PSD, parcând chiar în fața primăriei din localitate. acum două seri, un tânăr cu fața acoperită a dat foc uneia dintre pancartele lipite pe mașină. Întâmplarea a făcut ca prin zonă să treacă un pompier aflat în timpul liber, care a văzut cum un tânăr alerga, lăsând în urmă o pancartă aprinsă.
Pentru a limita răspândirea focului, acesta a cumpărat repede niște sifon de la un magazin din apropiere și a stins flăcările care amenințau să se transforme într-un veritabil incendiu în centrul orașului. Autorul ineditului protest ne-a spus cum s-a desfășurat totul și ne-a povestit că ulterior a făcut plângere la poliție, atât împotriva făptuitorului, cât și a autorităților locale.
“M-a sunat cineva și mi-a spus că îmi arde cineva mașina. M-am dus repede acolo, dar am avut marele noroc ca prin zonă să treacă un pompier aflat în timpul liber și să vadă cum un băiat tânăr cu un ciorap pe cap alerga. Pancartele de pe rulotă începuseră să ardă, așa că i-a venit o idee la care eu nu m-aș fi gândit în viața mea. A cumpărat niște sticle cu sifon de la un magazin de alături și a stins focul. Am mers apoi la poliție și am făcut plângere. Și împotriva băiatului care a făcut asta, dar și împotriva Poliției Locale, care are o grămadă de angajați, dar nu face nimic.”