Potrivit unor surse din interiorul Consiliului Județean Teleorman, procurorii DNA își fac simțită prezența în instituție de mai bine de două luni, solicitând aproape zilnic date și informații legate de felul în care s-au cheltuit banii aferenți unor proiecte din fonduri europene. 

Vorbim deja despre câteva luni în care procurorii anti-corupție au solicitat continuu documente cu rol în elucidarea unor probleme în cheltuirea banilor publici sau obținuți din finanțări externe. Angajații spun, pe la colțuri, că situația a devenit extrem de stresantă, iar unii se gândesc deja să renunțe la contractul de muncă încheiat cu instituția, de teama unor consecințe mai grave.

Din presupunerile lor, înțelegem că procurorii ar fi interesați în special de modul în care s-au cheltuit fondurile publice în cadrul unor proiecte care nu s-au realizat corespunzător sau care au întâmpinat dificultăți în realizare. Starea de nervozitate a angajaților a ajuns, se pare, la un vârf firesc, mulți dintre ei ajungând, potrivit acelorași surse, să-și reproșeze unii altora implicarea în variate acțiuni realizate pe lângă lege.

Articolul precedentLecție de ambiție: o fată nevăzătoare din Alexandria a intrat cu 9,92 la Facultatea de Psihologie
Articolul următorUn pompier din Roșiorii de Vede și-a demonstrat eroismul în timpul liber