FOTBAL: VICTOR DICAN A FOST CONVOCAT ÎN PREMIERĂ LA ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI

FOTBAL: VICTOR DICAN A FOST CONVOCAT ÎN PREMIERĂ LA ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI
Naționala de fotbal a României va întâlni Cipru și Lituania
Selecționerul echipei de fotbal a României, Mircea Lucescu l-a chemat la lot pe Victor Dican, fotbalistul legitimat la Farul Constanța, după ce Adrian Șut a devenit indisponibil.
În vârstă de 23 de ani, fotbalistul a fost internațional U21, participant la EURO 2023 și se află la prima convocare pentru seniori, înlocuindu-l pe mijlocașul celor de la FCSB, care s-a prezentat în cantonamentul de la Mogoșoaia cu o problema medicală.
Naționala de fotbal a României va întâlni Cipru sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 21:45, pe AEK Arena din Larnaca, şi Lituania marţi, 15 octombrie, de la ora 21:45, pe stadionul Dariaus ir Girėno din Kaunas.
La antrenamentul de luni seara, deschis publicului, au participat peste 500 de spectatori.
Înainte de antrenament, s-a organizat o sesiune de autografe pe teren, unde copiii s-au înghesuit să obţină semnătura jucătorilor preferaţi sau să facă o fotografie cu aceştia. Printre cei mai solicitați a fost selecţionerul Mircea Lucescu, care a fost asaltat de fani pentru poze şi autografe.
Citește și:
- 17:30 - Gică Hagi, dezvăluiri emoționante despre ultimul mesaj primit de la Mircea Lucescu
- 15:50 - Primele măsuri luate de Gheorghe Hagi după revenirea la națională
- 13:58 - Gică Hagi se întoarce la echipa națională: „Regele” a fost anunțat oficial ca noul selecționer al României: „Era normal să ajungem la el”
- 11:59 - Pancu cere întăriri masive pentru a rămâne la CFR
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News














