POMPIERII ROMÂNI SUNT PREZENȚI, CU MIJLOACE TEHNICE, ÎN FRANȚA

POMPIERII ROMÂNI SUNT PREZENȚI, CU MIJLOACE TEHNICE, ÎN FRANȚA
Programul vizează, de asemenea, eficientizarea activității de pregătire
Un prim contingent de 40 de pompieri români cu nouă mijloace tehnice a plecat, sâmbătă, în Franța, unde va participa la un program de pre-poziționare care vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IGSU, în perioada 1-31 iulie, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure cu vehicule la un program de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc.
Programul vizează, de asemenea, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre.
Primul contingent trimis de România are în dotare trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), o cisternă (30.000 l), o autospecială de stingere de capacitate mare (10.000 l), o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială radio pe unde scurte, un microbuz și un camion cu container suport logistic al intervenției - incendii de pădure). Acesta a început deplasarea, sâmbătă, pe ruta Arad - Budapesta - Maribor - Ljublijana - Padova - Piacenza - Nice - Montpelier - Sainte-Marie-la-Mer, precizează sursa citată.
Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Franței, în locațiile stabilite de partenerii francezi, se mai arată în comunicatul IGSU.
Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităților franceze, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Schimbarea efectivelor se va realiza pe 16 iulie, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul.
AGERPRES
Citește și:
- 20:50 - Investiție majoră în sănătate: Ursula von der Leyen anunță producerea de medicamente noi în România
- 20:04 - Semnal de alarmă din Pentagon: pierderile SUA în Iran cresc. Patru militari morți și avioane F-15 doborâte
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
- 18:46 - Declarație de forță: Donald Trump nu exclude trimiterea trupelor terestre în Iran
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News











