În urma semnării listelor „Fără penali în funcții publice”, unii dintre locuitorii orașelor din Teleorman s-au trezit cu poliția locală la ușă.

Se presupune că totul vine dintr-o încercare a autorităților locale de a valida listele de semnături, astfel că împuterniciți ai primăriilor din județ fac verificări la domiciliul oamenilor. Flori M.  este una dintre semnatarele listelor întocmite în perioada campaniei de strângere de semnături. Ea a povestit, în exclusivitate pentru Realitatea de Teleorman, cum a decurs totul: „Mi-au bătut la ușă în cursul acestei dimineți. A deschis fiica mea. Era un polițist de la poliția comunitară, cred. Și mi-a arătat semnătura mea de pe o copie a listei și m-au întrebat dacă semnătura îmi aparține. Apoi m-au întrebat dacă am semnat pentru modificarea constituției. Le-am spus că e semnătura mea și că o recunosc. Și le-am spus că am semnat pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”. Și mi-a zis că nu scrie acolo că pentru asta am semnat, ci pentru modificarea constituției. Le-am spus că se presupune că se va schimba și constituția în sensul ăsta. L-am invitat în casă și mi-a dat să completez niște hârtii. Erau două tabele, prin care îmi dădeam din nou datele personale și o recunoaștere a faptului că am semnat. Ce mi se pare mie greșit, pe lângă faptul că te trezești cu polițistul la ușă, e faptul că te întreabă dacă ai semnat pentru modificarea constituției, ca să spui nu. Și sunt sigură că sunt mulți care nu înțeleg întrebarea asta.”

Forma de presiune este cu atât mai puternică, cu cât mai mulți oameni din Alexandria s-au temut ca datele lor să nu fie văzute de reprezentanții pesediști ai autorităților, care se pot răzbuna. Venirea poliției la ușă îi determină pe unii să nu mai recunoască semnătura. Andreea T.  a mărturisit pentru noi că îi pare rău că i-a convins și pe vecini să semneze lista, din simplul motiv că aceștia vor avea probleme: „Eu i-am determinat și pe unii vecini mai în vârstă să semneze. Și le-am spus că nu e niciun risc ca datele să le fie divulgate. Uite că riscul s-a dovedit a fi real. Și îmi pare rău. Știu că vor avea probleme. Oricum nu mi s-a părut corect cum au pus problema, că n-au întrebat dacă am semnat pentru Fără Penali, ci dacă susțin modificarea Constituției. Unii sunt pensionari și sigur nu înțeleg întrebarea.”

Am contactat, de aceea, mai mulți primari din Teleorman, pentru a-i întreba care este metoda prin care ei verifică veridicitatea semnăturilor. Primarul Valerică Cîrciumaru de la Roșiorii de Vede ne-a spus că modul de verificare e simplu: „M-am interesat. Dosarele cu listele respective le-am dirijat către Evidența Populației, urmând ca ei să verifice. Ei au două lucruri de verificat: ca cei din listă să figureze în listele electorale și să fie cetățeni cu drept de vot. Autenticitatea semnăturii nu e treaba mea.”

Un lucru similar e susținut și de Nicolae Bădănoiu, primarul din Videle: „Pentru inițiativa Fără Penali în Funcții publice am primit o solicitare de verificare a listelor și le răspundem conform legii. Și verificăm dacă sunt cetățeni cu drept de vot și domiciliul. Se verifică deci în Registrul Electoral.”

În ciuda faptului că niciunii dintre primari nu recunosc faptul că verificările se fac direct la ușa oamenilor, o parte dintre semnatari povestesc cu totul altceva. Oricum, se pare că excesul de zel e mai vizibil la Alexandria.

Și, potrivit primarilor, procedural nu ar fi incorectă folosirea poliției locale în sensul verificării listelor. Însă, acțiunea intimidează populația, care și așa, a semnat listele cu teamă. În plus, întrebarea pe care polițiștii le-o adresează semnatarilor i-ar putea determina pe mulți să răspundă că nu au semnat pentru inițiativa civică menționată, ci pentru modificarea Constituției la modul foarte general.

 

Articolul precedentTeleormăneanca Daria Burtea, în lotul care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Limba Franceză
Articolul următorUn teleormănean și-a scos cărțile pe uliță pentru a fi citite de copii