Acțiune de amploare a poliţiştilor de la rutieră. Oamenii legii au verificat legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim ,„taxi“. Prin această acţiune se încearcă eliminarea pirateriei din rândul taximetriştilor.
„Piraţii” asfaltului există în toată ţara. Aceştia nu au autorizaţie pentru taximetrie şi în unele cazuri nici măcar permis. În dorinţa de a realiza câştiguri materiale, nu se gândesc că pun în pericol viaţa lor precum şi a călătorilor. Locurile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea sunt bine-cunoscute de autorităţi, dar rar sunt deranjaţi şi luaţi la întrebări.
Timp de 2 zile, poliţiştii de la rutieră ajutați de cei de la Poliția Locală Alexandria au luat la puricat mai multe „taxiuri” care efectuează curse ilegale între comunele învecinate reședinței județului şi Alexandria.
”În perioada 31.07.2019 – 01.08.2019, Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Alexandria și Direcția Poliţia Locală au organizat acţiuni comune pentru prevenirea și descurajarea transportului ilegal de persoane pe raza municipiul Alexandria”, se arată într-o informare a Poliției Locale Alexandria.
Cu ocazia acţiunii au fost controlate 34 de autovehicule. În urma controalelor au fost 8 sancțiuni în valoare de 9.000 lei. De asemenea, într-un caz s-au reținut plăcuțele și certificatul de înmatriculare.