Sfârșit de săptămână dificil pentru pompierii teleormăneni! Aceștia au fost chemați să gestioneze 111 evenimente pe parcursul a doar 72 de ore și au salvat bunuri în valoare de peste 75.000 lei.

Potrivit situației centralizate recent de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman, la finalul săptămânii ce tocmai s-a încheiat putem vorbi despre un număr de 93 de intervenții ale echipajelor SMURD, 8 incendii (o casă de locuit în localitatea Dobrotești, acoperișul unei hale de pe raza municipiului Alexandria, două spații comerciale în Roșiorii de Vede și Alexandria, un incendiu la un lan de grâu de pe raza localității Segarcea Deal și trei incendii de vegetație uscată în localitățile Peretu, Bujoru și Scrioaștea), șapte intervenții pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidentele rutiere ce au avut loc pe raza localităților Videle, Drăgănești de Vede, Drăgănești Vlașca, Vitănești, Plosca și Lada, o intervenție pentru deblocarea unei uși, o misiune de asigurare a măsurilor P.S.I. la un eveniment public și o misiune de recunoaștere în localitatea Țigănești.

În cursul zilei de sâmbătă, 13 iulie, un apel la 112 solicita sprijin pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria sa. La sosirea echipajului de intervenție din cadrul Punctului de lucru Dobrotești s-a constatat faptul că focul se manifesta generalizat la un depozit de furaje, fiind propagat și la casa de locuit din imediata apropiere, cu pericolul distrugerii în totalitate a acesteia. Concomitent cu măsurile de localizare a incendiului, s-a solicitat sprijin de la Detașamentul de Pompieri Roșiorii de Vede, care a trimis la locul evenimentului încă două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. După aproximativ trei ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să stingă ultimele focare, aceștia salvând bunuri materiale apreciate la peste 75000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la o țigară nestinsă, aruncată la întâmplare în apropierea depozitului de furaje.

 

Articolul precedent”Comunism” la PSD Teleorman mai mult decât în vremea lui Dragnea
Articolul următor12 teleormăneni vor să devină „salvatori din pasiune”