Programul de voluntariat „Salvator din pasiune” își propune să pregătească membri ai comunităților locale în sensul implicării și altruismului. Până acum, un număr de 12 teleormăneni s-au înscris în programul derulat de ISU Teleorman.

12 voluntari, cu vârste diverse, s-au înscris până în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune”, care presupune parcurgerea în cadrul ISU Teleorman a primelor două etape de pregătire cu scopul de a deveni adevărați „salvatori” ai comunității din care fac parte. Cursul introductiv, care a constat în parcurgerea unor teme cu rol de prezentare a situațiilor de urgență, a profesiei de pompier profesionist, a tehnicii de intervenție și a misiunilor specifice, a fost parcurs cu succes de către aceștia, dorința lor de a-și continua drumul către voluntariat fiind acum și mai mare.

În perioada 15 – 19 iulie urmează etapa a II-a de pregătire, pe timpul căreia ei își vor însuși atât noțiunile teoretice de bază, cât și deprinderile practice privind acordarea primului ajutor, programul elaborat în acest sens de formatorii SMURD Teleorman fiind unul foarte solicitant, dar și interesant pentru cei care vor să fie de ajutor semenilor.

După parcurgerea acestei perioade de pregătire, cei 12 participanți vor fi testați atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, urmând a se elibera o diplomă de absolvire necesară în desfășurarea activităților de voluntariat în cadrul ISU Teleorman. Aceștia vor putea participa la intervenții în funcție de competențele dobândite, în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat sau în cadrul altor echipaje de intervenție în situații de urgență.

 

Articolul precedentPompierii teleormăneni au gestionat 111 evenimente în 72 de ore!
Articolul următorAdrian Gâdea: „Primarul de la Videle și-a scris demisia din partid”