Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a desfășurat pe parcursul întregii săptămâni trecute acțiunea SPEED, acțiune declanșată la nivel european care a avut ca scop reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Astfel că, în perioada 6-12 august, polițiștii au aplicat 565 de sancțiuni contravenționale, dintre care 307 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză. De asemenea, au fost reținute 24 de permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare. Cu toate acestea, evenimentele neplăcute nu au încetat să apară. Spre exemplificare, polițiștii din Videle au intervenit pe D.J.504, pe raza comunei Tătărăștii de Jos, sat Slăvești, unde s-a produs un accident rutier cu victime. În baza celor sesizate, la fața locului s-au deplasat polițiștii care au constat că un bărbat, în vârstă de 58 ani, din București, a condus un autoturism pe D.J. 504, pe raza comunei Tătărăștii de Jos, din direcția de deplasare Pitești către mun Alexandria, iar la km 97+820m, pe un sector de drum drept, a avut alte preocupări în timpul condusului și a părăsit carosabilul, intrând într-un gard de beton din partea dreaptă a drumului, în direcția sa de deplasare. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto care a fost transportat la spital în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.
Fără permis de conducere
Ieri, polițiștii din municipiul Alexandria au depistat un bărbat în vârstă de 21 ani din Roşiorii de Vede, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe str. Doctor Stâncă din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin Parchet.
Tot ieri, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Crângu, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani din Comuna Seaca, Teleorman, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Întrucât prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere ‘’ și ‘’conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice’’, urmând a se continua cercetările și a se propune soluție prin Parchet.
Vătămarea corporală
În timp ce un bărbat în vârstă de 28 de ani din comuna Mîrzănești conducea o
autoutilitară pe DE 70, în localitatea Drăgănești Vlașca, la km61+600m, din cauza
neatenției a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de
59 ani din com.Drăgănești Vlașca care circula în fața sa. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat în vârstă de 22 ani din comuna Drăgănești Vlașca, sat Comoara, pasager în autoturismul care a provocat accidentul. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind de 0,00mg/l alcool pur in aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție prin Parchet.
Alcoolizat la volan
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiorii de Vede au depistat, pe DJ 653, pe raza com.Călmățuiu un bărbat în vârstă de 56 ani din com.Călmățuiu, jud.Teleorman, în timp ce conducea un autoturism, cu toate că se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul în urma testării cu aparatul alcooltest , indicând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul existenței infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului,, , urmând a se propune soluție prin Parchet.