5 persoane au fost reținute de IPJ Teleorman, după ce în cursul zilei de ieri s-au efectuat mai multe percheziții în mai multe județe, vizând un prejudiciu de 165.600 lei. 

Ieri, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Brigăzii Operațiuni Speciale București, Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța, I.P.J. Argeș, I.P.J. Constanța, I.P.J. Călărași au efectuat 10 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Călărași, Constanța, orașului Ovidiu, jud. Constanța, în comuna Luica  din județul Călărași și în comunele Cumpăna și Cobadin, jud. Constanța într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

În acest context,  au fost identificate și ridicate pentru cercetări bunuri și înscrisuri care interesează cauza, completând  materialul probator deținut, respectiv telefoane mobile, unități de calculator, scannere, documente contabile și carduri bancare.

Se pare că suspecții ar fi indus în eroare, cu intenție, pe reprezentantul unei persoane juridice care desfășoară activități în domeniul cultivării cerealelor, în sensul că au luat legătura telefonic cu acesta, s-au recomandat ca reprezentanți legali ai unei societăți comerciale la care nu au nicio calitate, au convins persoana vătămată să încarce 240 tone de grâu în 6 mijloace de transport pe care le-au direcționat în acea zi către depozit, prezentînd după încarcare, prin mijloace electronice, un extras de cont care certifică plata integrală, extras care , de fapt, era falsificat.

Prejudiciul cauzat persoanei vătămate este de 165.600 lei, urmând a fi dispuse măsuri asigurătorii.

Articolul precedentNoi audieri în dosarul Belina
Articolul următorDosar penal pentru un teleormănean care și-a lovit fosta prietenă pe stradă