Un material video realizat în Videle de Camelia Tăbacu o aduce în plin plan pe o fostă femeie de serviciu de la Primăria Videle, care își amintește ce fel de femei au fost Carmen Dan și Viorica Dăncilă.
În urma unei discuții parțial informale, femeia de serviciu pensionată din Videle a declarat mai multe povești din trecutul celor două teleormănence, ajunse miniștri, o dată cu ascensiunea lui Liviu Dragnea. Despre Carmen Dan, femeia spune că: „Era acolo la bloc, cu maică-sa, în cartierul meu din zona pieței am stat. O băteam… Îmi pare rău de soțul ei că a suferit mult și a murit. L-am văzut și eu la capelă, nu-l mai cunoșteam, era de nerecunoscut. Era un băiat jos pălăria, cuminte. Când s-a văzut sus, ea a zis că…. Carmen Dan a pus ochii pe un personaj important și de aia a ajuns așa de sus. Altfel, nici în două mii de ani nu era ce a ajuns. Nu știu eu care e, o dau dracului, ea să spună! Îmi împrăștia gunoiul cu picioarele, alergam cu mătura după ea.”
Despre Viorica Dăncilă, femeia de serviciu spune că „atunci când a venit în Videle era ca o Cenușăreasă. Nu știa nici să facă de mâncare. Când s-a văzut sus… hopa! Sotul doamnei Dăncilă, săracul, e nevinovat!”
Un aspect interesant este acela că femeia de serviciu își amintește că fostul primar din Videle i-a determinat pe oameni s-o voteze pe Dăncilă europarlamentar. Interesant este acest fapt, prin prisma apartenenței politice a fostului primar (Lucian Militaru), care era membru PDL. Și mai interesant este că Dăncilă a făcut la vremea aceea o adevărată dramă publică din faptul că ar fi luat bătaie în campanie de la oamenii lui Militaru. Cu alte cuvinte, oamenii din Videle își amintesc buna colaborare a PSD cu PDL în Teleorman. Și asta nu poate șterge nimeni din povestea ridicării celor două femei simple din județ la nivel de miniștri în Guvernul României.
Vezi aici declarația integrală a femeii de serviciu.