Se pare că a fost un weekend agitat pe șoselele din județul Teleorman. Spunem asta privind numărul amenzilor date de Serviciul Rutier Teleorman la finalul săptămânii care tocmai s-a încheiat. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman, în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat, pe șoselele din Teleorman s-au dat amenzi considerabile și, de asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere.

Un caz interesant este cel al unui bărbat în vârstă de 54 de ani din orașul Videle care a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Din testare a rezultat 0,42  mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul acestui bărbat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice , urmând a se propune soluție  prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle.

Alt caz este cel al unui bărbat în vârstă de 22 de ani din Alexandria care conducea un autoturism pe drumul comunal 105 și nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând astfel controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile unde a intrat în coliziune  cu gardul împrejmuitor al pădurii Merișani .Din accident a rezultat rănirea a două persoane, în vârstă de 54, respectiv 56 de ani, pasageri  în autoturism  care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testați alcooscop, rezultatul fiind  0,00 mg/l alcool  în aerul expirat. În cauză s-a întomit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet .

Articolul precedentDragnea Junior, tartor în dosarul preluării combinatului de îngrașare a porcilor ROMCIP S.A.
Articolul următorO femeie de serviciu din Videle își amintește trecutul demnitarilor de Teleorman: „Carmen Dan a pus accentul pe un personaj important și de aia a ajuns așa sus!”