Până acum adjunct al lui Sebastian Cucoș, Ionuț Cătălin Sindile a fost numit inspector general interimar al Jandarmeriei Române. Cătălin Sindile are 40 de ani şi este născut în judeţul Teleorman.

Sursele noastre spun că Sindile ar fi din orașul Turnu Măgurele, oraș din care provin majoritatea celor promovați de Liviu Dragnea în funcții la nivel central. Se pare că există o intenție evidentă a lui Liviu Dragnea de a pune o amprentă nefastă asupra județului Teleorman, îndeosebi prin ocuparea funcțiilor de conducere la nivel național cu teleormăneni, mai mult sau mai puțin competenți.

Nu este, sperăm, și cazul lui Sindile, care a absolvit Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, la arma jandarmi, în anul 2000 şi are, deci, o experienţă profesională de 18 ani în Jandarmeria Română. Sindile s-a remarcat în cadrul Jandarmeriei prin mai multe misiuni internaţionale sub egida Uniunii Europene.

Articolul precedentPoliția teleormăneană cere sprijin pentru găsirea unui bărbat plecat de acasă
Articolul următorSupermarketul Profi din centrul Alexandriei vinde piept de pui cu… viermi