Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman a fost acuzată în mod repet de faptul că a primit donații fără forme legale. O acuzație de acest fel este formulată acum de un teleormănean, care susține că ar fi donat instituției suma de 1000 de lei, în produse de îngrijire și nu a primit un contract de sponsorizare nici după o lună. 

Donația era destinată mamelor aflate în situații vulnerabile și copiilor din centrele de plasament. El nu a primit, în schimb, niciun contract de sponsorizare, deși a făcut donația în urmă cu mai bine de o lună. În luna septembrie, teleormăneanul și-a propus să dăruiască beneficiarilor DGASPC Teleorman (copiilor din centrele de plasament și mamelor aflate în situații vulnerabile) produse de igienă și îngrijire din magazinul său, așa că a dus donația la sediul instituției.
A cerut, însă, un contract de sponsorizare, care să-i garanteze că bunurile donate nu vor fi utilizate în mod necorespunzător. I s-a răspuns că procedura de întocmire a unui contract de sponsorizare durează, așa că omul a plecat acasă, așteptând să fie contactat de conducerea instituției pentru a ridica o copie a contractului. Așteptarea lui s-a întins pe mai bine de-o lună, așa că teleormăneanul a mers din nou la DGASPC Teleorman pentru a solicita emiterea contractului. I s-a spus din nou că procedura de durată.

 

DGASPC Teleorman, prin directorul Mugurel Putineanu, confirmă situația și spune că acel contract de sponsorizare pe care donatorul îl așteaptă de o lună nu a fost emis, pentru că șeful centrului de plasament a uitat.

Articolul precedentDragnea insistă pentru o zi liberă!
Articolul următorPostul Realitatea Plus poate fi urmarit online