Ecaterina Zgubea este o lecție vie, cum că ambiția poate învinge orice obstacol. Chiar și pe acela de a nu putea vedea. Și totuși, tânăra din Alexandria a intrat anul acesta cu nota 9,92 la Facultatea de Psihologie a Universității București.
Ecaterina n-a fost mereu nevăzătoare. Prima pare a vieții și-a petrecut-o ca un om sănătos, până când i s-a descoperit o tumoră. La vârsta de 12 ani, tumora a fost extirpată, dar nervii optci i-au fost afectați și astfel și-a pierdut vederea. Acum, ea poate vorbi destul de lejer despre suferința de atunci.
“Cu problema asta nu m-am născut, am căpătat-o la 12 ani. Fiind copil, n-a fost atât de traumatizantă trecerea către noua situație, pentru că acum îmi dau seama, copiii se adaptează mai ușor decât adulții la situații noi. Eu m-am obișnuit mai repede cu situația, pentru că am cunoscut ambele lumi: și ca om care vede, și ca om care nu vede.”
Tânăra și-a dorit întotdeauna să fie psiholog și a muncit în acest sens, dovadă fiind rezultatul excepțional obținut anul acesta la admitere. Practic, Ecaterina Zgubea a obținut media 9,92 la examenul destinat admiterii la Facultatea de Psihologie a Universității București, rezultatul ei fiind o lecție pentru tot cei care se plâng că e greu să faci astăzi performanță…