Omul de afaceri Ioan Niculae, cunoscut îndeosebi pentru afacerile din zona Teleormanului, a fost astăzi condamnat la închisoare de Tribunalul București în dosarul Interagro.
Acesta a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni în spatele gratiilor pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, instigare la evaziune fiscală și spălare de bani. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată prin apel. Totuși, pentru Teleorman, vestea e foarte importantă. În contextul în care Ioan Niculae este unul dintre cei care a contribuit la împărțirea județului pe sfere de influență și unul dintre oamenii cu ajutorul căruia Liviu Dragnea și-a atins bunăstarea din prezent. De altfel, ne amintim că prin anii 90, județul Teleorman a fost împărțit între Ioan Niculae, Teodor Nițulescu și Liviu Dragnea.
Potrivit rechizitoriului atașat dosarului Interagro, în perioada august 2008 – martie 2009, între S.C. Interagro S.A. și SC Libarom Agri SRL, societate specializată în producție agricolă și tranzacții cu produse agricole, s-a încheiat și derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate. Astfel au fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA, operațiuni nereale în baza cărora s-au eludat plățile taxelor și impozitelor către bugetul de stat. Contractul avea ca obiectiv realizarea de materiale promoționale pentru cea mai cunoscută dintre afacerile lui Ioan Niculae.
Ca atare, procurorii susțin că au fost înregistrate în evidența contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei. În aceeași perioadă, Ioan Niculae a fost cel care a decis și coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operațiuni fictive, prin firmele față de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice. Întreaga operațiune de spălare a banilor a fost coordonată, potrivit anchetatorilor, de către Ioan Niculae însuși.