În cursul nopții trecute, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins două locuințe din localitatea Valea Cireșului. Cauza probabilă a nefericitului eveniment pare să fi fost un scurtcircuit.
La fața locului s-au deplasat militarii din cadrul Punctului de lucru Dăgănești Vlașca, cu o autospecială de stingere și cei din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD. Focul se manifesta violent, cu flacără deschisă, la două locuințe, amenințând și bunurilor materiale aflate în imediata vecinătate.
Timp de trei ore, pompierii militari s-au luptat cu flăcările, iar intervenția a fost îngreunată de cantitățile mari de materiale combustibile, de fumul dens degajat de incendiu și de apropierea celor două locuințe. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 250 000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 160 000 de lei.
Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile, a reieșit că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la instalația electrică a unui frigider, focul s-a propagat rapid la materialele combustibile din apropiere, generalizându-se la întreaga locuință, după care, din cauza distanței mici față de casa învecinată (mai puțin de 50 cm), s-a extins și la acoperișul acesteia. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.