Zilele trecute, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a
Criminalității Economice Teleorman au organizat și efectuat o acțiune pe linie de punere în circulație de produse contrafăcute, pe raza municipiului Alexandria.
În contextul prezentat, au fost verificate două societăți comerciale și a fost
întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de Legea nr. 84/1998, constând în punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Au fost ridicate pentru cercetări articole de îmbrăcăminte și încălțăminte
susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 40.000 lei.

Articolul precedentMicuțul Eric are nevoie de ajutorul nostru
Articolul următorIncendiu de proporții, în Noaptea de Înviere, la Beuca