Tribunalul București s-a pronunțat cu privire la directorul fermei Romcip, Dumitru Mișu, în dosarul de evaziune fiscală în care avea calitatea de inculpat. 7 ani de închisoare au considerat judecătorii că merită omul lui Valentin Dragnea pentru faptele sale.
Ilie Dragne, administratorul aceleiași firme, este acuzat într-un dosar separat de folosirea cu rea-credință a bunurilor societății în propriul interes. Faptele incriminate s-au petrecut în cursul anului 2014.
Potrivit procurorilor care au investigat cazul, se pare că Dumitru Mişu, în calitate de director general al societății Romcip, a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de prestări servicii/execuţie lucrări, în baza unei facturi fiscale emisă în numele unei societăţi comerciale, în valoare totală de 3.082.045 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 596.525 lei (echivalentul a 134.213 euro), reprezentând TVA dedusă nelegal.
Decizia Tribunalului București nu este, însă, definitivă.