În cursul serii precedente, la numărul unic de urgență 112 a fost anunțată producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 601, între localitățile Videle și Mârșa. Două persoane au fost rănite serios în urma impactului.
Pentru salvarea persoanelor rănite a fost necesară intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Videle, dar și prezența echipajelor medicale ale Spitalului de Urgență din Alexandria. Două ambulanțe au ajuns la fața locului și le-au acordat primul ajutor celor două victime.
Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 30 și 35 de ani, care au fost găsiți în stare conștientă și au cooperat cu autoritățile. Aveau traumatisme multiple la nivelul membrelor, astfel că ambulanțele i-au transportat pe cei doi la Spitalul din Videle. În urma accidentului, poliția a început cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.