Noua ordonanță a sărăciei afectează veniturile angajaților de la stat, la acest final de an. Cine nu se conformează riscă sancţiuni.
Bugetarii români nu mai primesc prime de Crăciun sau al 13-lea salariu în acest an. Potrivit ministrului Finanţelor, cei care nu respectă noile măsuri de austeritate vor fi sancționați.
Mai exact, în ultimele două luni din an, angajații de la stat nu vor primi decât salariu, fără acele bonificații acordate la finalul anului.
Fie că este vorba despre prime de Crăciun, al 13-lea salariu, în unele cazuri, sau cadouri pentru copiii angajaților, nimic dintre acestea nu vor mai fi valabile în luna decembrie.
Executivul spune că își dorește să facă o economie de 8 miliarde de lei, în condițiile în care este penurie de bani la bugetul de stat.
Atunci nu vor trebui nici angajații de la stat să poată primi prime sau al 13-lea salariu. Ba mai mult, avertizează ministrul de Finanțe, în cazul în care unele, fie că este vorba despre companii ale statului sau ministere sau primării, vor îndrăzni să dea astfel de prime la final de an, atunci cei care le-au dat vor fi sancționați, iar primele vor trebui să fie recuperate.
Ordonanța austerității adoptată, toate cheltuielile înghețate. Marcel Ciolacu spune unde NU se aplică limitările de buget. Iată cele mai recente clarificări privind reducerea cheltuielilor din bugetul de stat, venite din partea premierului Marcel Ciolacu.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea „ordonanței austerității”, măsurile fiscal-bugetare asumate de Guvernul Ciolacu pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.