În curtea şcolii din localitatea teleormăneană Buzescu s-a ridicat o toaletă la preţul unui apartament, chiar dacă în aceeaşi curte se află, de 18 ani, haznaua unei vile învecinate.
În spatele unei vile uriaşe din localitatea Buzescu, construite pe modelul Tribunalului din Caracal, se ridică o şcoală. Haznaua vilei cu aspect de tribunal se află chiar în curtea şcolii, generând în zonă un miros specific, dar şi o mizerie de nedescris. În curtea şcolii a apărut de curând o toaletă nouă, al cărei preţ se apropie lejer de costul unui apartament. Investiţia s-a făcut prin PNDL 2 şi are o valoare de peste 315.000 lei.
Primarul localității, Valentin Trăistaru, nu neagă faptul că haznaua care a acaparat o parte din terenul instituţiei publice e acolo de 18 ani. Spune, însă, că a discutat cu rudele fostului proprietar şi are are promisiuni ferme că aceasta va fi acoperită în cele din urmă. Directorul școlii arunca vina asupra primarului, care n-ar vrea să își supere electoratul. La scoala din Buzescu învață în prezent aproape 200 de copii.