La Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Alexandria s-a celebrat astăzi Unirea Principatelor Române. 

Unirea Principatelor Române s-a petrecut pe la jumătatea secolului al XIX-lea, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, procesul unirii fiind definitivat prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al ambelor principate la 5 ianuare 1959 în Moldova și la 24 ianuarie în Țara Românească.

Împlinirea a 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită și la Alexandria, în ciuda vremii nefavorabile. Cu toate acestea, autoritățile publice invitate au fost alături de oamenii care și-au dorit să asiste la eveniment și să se prindă în Hora Unirii.

Organizatorii (Instituția Prefectului-Județul Teleorman, Consiliul Județean Teleorman, Consiliul Local al municipiului Alexandria, Primăria Municipiului Alexandria, Garnizoana Alexandria și Episcopia Alexandriei și Teleormanului) au transmis invitații către reprezentanții autorităților publice județene și locale, parlamentarii județului și reprezentanții filialelor partidelor politice, reprezentanții serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, ai operatorilor economici, ai sindicatelor și organizațiilor nonguvernamentale, reprezentanții filialelor veteranilor de război, ai filialei cadrelor militare în rezerva și în retragere și ai revoluționarilor.

 

Articolul precedentOmul lui Dragnea a făcut firmă-satelit pentru Teldrum
Articolul următorTrei primari demiși, din Teleorman, au contestat în instanță ordinul de prefect