Turris Turnu Măgurele s-a ”cocoțat” pe prima poziție în Liga 2. Echipa lui Erik Lincar a învins Farul Constanța şi este singura echipă rămasă cu punctaj maxim după cinci etape.

Turris face senzație și în Liga 2. După ce a reușit promovarea în eșalonul secund, formația turneană și-a propus să ajungă în Liga 1. Și pare că nu are adversar care să-i stea în cale.

Echipa antrenată de Erik Lincar s-a impus pe teren propriu, cu 2-0 în faţa Farului Constanţa, rămânând, astfel, singura echipă din eşalonul secund cu punctaj maxim după primele cinci etape.

Meciul a fost unul extrem de greu. Formația dobrogeană punând multe probleme, în special în prima repriză, când a ratat trei situaţii de gol prin Alexandru Stoica, Ionuţ Stoica şi Alexandru Nicola.

În repriza secundă, Turris a ieșit mai motivată de la vesiare, iar pressingul a dat roade. În urma unei centrări venite d epe partea stângă la la Mitrea, Farului Paul Antoche a înscris în propria poartă după o deviere cu capul.

Cele 3 puncte au fost asigurate după ce Florin Radu, tocmai introdus pe teren în locul lui Ciobanu, l-a învins şi el pe Vlad Muţiu în minutul 71, după o fază creată de Adrian Voicu.

Astfel, cu cinci victorii în cinci etape şi cu un golaveraj de invidiat, 13-1, Turris-Oltul a urcat pe primul loc în Liga 2, fiind al treilea lider al acestui sezon, după UTA şi SCM Gloria Buzău, care au stat pe locul 1 în etapele 1 şi 2, respectiv 3 şi 4.

Articolul precedentViceprimarul Alexandriei a fost locotenent credincios al vechii Securități!
Articolul următorPreședintele Plus Teleorman solicită demiterea viceprimarului Alexandriei