Armament, uniforme militare, steaguri de luptă, precum și alte obiecte care au aparținut adevăraților combatanți căzuți pe front vor aminti, mâine, de una dintre cele mai însemnate lupte ale României din Primul Război Mondial, Șarja de la Prunaru. Pe 28 noiembrie 2018, începând cu ora 11:00, va avea loc ceremonia publică prilejuită de comemorarea eroilor Armatei României la „Monumentul personalului militar căzut la datorie în acțiuni de luptă în localitatea Prunaru”.

Organizatorii, Instituția Prefectului Județul Teleorman, Consiliul Județean Teleorman, Primăria Comunei Bujoreni, Garnizoana Alexandria, Batalionul 325 Artilerie „Alutus” din Garnizoana Caracal și Episcopia Alexandriei și Teleormanului, invită să participe la ceremonial reprezentanții autorităților publice județene și locale, parlamentarii județului și reprezentanții filialelor partidelor politice, reprezentanții serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, ai operatorilor economici, ai sindicatelor și organizațiilor nonguvernamentale, reprezentanții filialelor veteranilor de război, ai filialei cadrelor militare în rezervă și în retragere și ai revoluționarilor, alături de cetățenii județului.

Istoria ne arată că luptele au fost deosebit de crâncene la marginea satului Prunaru între avangarda Brigăzii 43 mixtă și forțele de ocupație. Și, chiar dacă Bătălia pentru București a fost pierdută, România nu a fost scoasă din război, capitala a fost în cele din urmă eliberată după capitularea Puterilor Centrale. Șarja de la Prunaru – o acțiune militară de nivel tactic – s-a desfășurat pe Frontul Român, în anul 1916.

Articolul precedentPrimăria Alexandria pregătește containere pentru…romi
Articolul următorAsfaltare cu apă de ploaie în cartierul I-uri din Alexandria