Teleormanul s-a remarcat negativ cu principalul infractor dovedit care a diriguit România mai bine de doi ani, iar județul în ultimii 15. De la Liviu Dragnea, pentru că la el ne referim, după cum probabil v-ați dat seama, au pornit multe fraude, dar ne vom referi acum la cele electorale, fapte pentru care fostul lider PSD a primit prima condamnare din viață. Redactorii de la Newsweek au analizat dosarele penale întocmite după alegeri, au studiat zeci de sentințe penale din dosare de fraude electorale judecate în ultimii ani în România și au constatat că județul Teleorman se află pe primul loc în top la fraude electorale. Fie că vorbim despre alegeri europarlamentare, parlamentare, locale, prezidențiale sau referendum, Teleormanul nu a făcut excepție de la hoție electorală, după cum arată dosarele penale aflate pe rolul instanțelor pe portal.just.ro. După noi, pe podiumul infracțiunilor de acest tip este poziționat județul Giurgiu, urmat de Argeș, iar în privința partidelor politice suspecte că au săvârșit faptele, PSD este pe primul loc.
Amintim că, în aprilie 2016, deținutul de drept comun Liviu Dragnea, fost președinte al PSD și, în general, fost, a primit o condamnare definitivă la doi ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care judecata s-a axat pe infracțiuni comise la referendumul din 2012, pe vremea când era secretar general la partidul pe care l-a condus în ultimii ani. Alţi 74 de inculpaţi din dosar au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la închisoare cu suspendare. Dragnea face acum închisoare pentru altfel de furt, dar, probabil, nu va uita niciodată glumele care s-au făcut în ultimii ani pe baza șarlataniilor insuflate de el, că toată țara știa la un moment dat că în ”morții” Teleormanului stăteau alegerile PSD…