Teleormăneanul Marius Dănuț Carașol a fost revocat din funcția de președinte Transelectrica! Acesta a fost prins că și-a falsificat CV-ul și ”diploma” de facultate. Falsul în acte a fost confirmat de conducerea Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Marius Dănuț Carașol este originar din satul Deparați, comuna Trivalea Moșteni, localitate în care a absolvit cursurile gimnaziale, după care a urmat Liceul de pe lângă Fabrica de Rulmenți din Alexandria.

Ulterior, Marius Carașol s-a înscris, ca student, la Universitatea Politehnica din București, respectiv la facultatea care pregătește specialiști în domeniul energetic, dar n-a reușit să finalizeze cursurile. Teleormăneanul din Deparați și-a falsificat diploma, în baza căreia, ani de-a rândul, a ocupat funcții de conducere la cel mai înalt nivel.

Ecaterina Andronescu, preşedintele Senatului Universităţii Politehnice București a confirmat că diploma este falsă. În acest caz, procurorii s-au autosesizat, urmând ca teleormăneanul să fie cercetat penal pentru fals sub semnătură privată și uz de fals în formă continuată.

Articolul precedentO bătrână din Teleorman, cercetată pentru că ar fi furat un telefon în tren
Articolul următorPieton băgat în spital pentru că a traversat pe trece