Industria județului Teleorman e în cădere liberă și sigură. Marile fabrici, care susțineau veniturile a mii de alexăndreni în așa zisele “vremuri de tristă amintire”, mai au acum câteva zeci de angajați, plătiți cu un salariu minim pe economie. Sunt, evident, și excepții, dar puținătatea lor le pune în umbră, lăsând la vedere fabrici, în care mai auzi doar sunetul vag al unor utilaje.
Comenzile sunt puține, producția e scăzută iar oamenii vin la locul de muncă doar de dragul celor câteva sute de lei pe lună. Nu mai miră pe nimeni bogăția unei clase privilegiate într-un județ unde sărăcia e la ea acasă.
În mod ciudat, fost timpuri când în Teleorman se muncea. Numai Koyo România susținea în zonă activitatea câtorva mii de oameni care erau și remunerați destul de consistent. Între timp, comenzile au început să scadă, producția s-a adaptat la comenzi și oamenii au început să fie concediați pe bandă rulantă. Nimeni n-a putut opri dezastrul iar modelul a fost urmat și de alții, care n-au simțit niciodată cum miroase concurența reală pe piața muncii. De aceea, patronul a devenit un micuț Dumnezeu, pe care nimeni nu-l contestă iar angajații și-au asumat, fără proteste, rolul de sclavi pe plantație. Acum Koyo mai are câteva sute de angajați. Puține sute…
În anul 1997 s-a înființat la Alexandria o fabrică cu profil nou, cunoscută și astăzi sub denumirea de Iaica Alexandria. În acest moment, compania este singura producătoare de aparataje și accesorii pentru instalații de încălzire necesare atât în construcții industriale, cât și în cele civile. În anul 1985, fabrica număra nu mai puțin de 1.800 de angajați. În zilele noastre, ea numără puțin peste 60 de angajați, plătiți la nivelul salariilor din Teleorman. Adică destul de prost. Și pentru că la Alexandria, unde concurența nu există, angajații nemulțumiți sunt îndemnați la demisie, oamenii se mulțumesc cu puțin. Chiar dacă pentru mulți, acel “puțin” poate însemna enorm.
Electrotel SA este, în acest moment, unul dintre principalii angajatori la nivelul Alexandriei. Și, spre deosebire de alte fabrici, unde numărul angajaților a scăzut, aici se poate constata o creștere semnificativă a personalului. Totul ține de echilibru, spune Vasile Velciu, pentru că salariile mari oferite la începutul unei afaceri determină dificultăți financiare pe parcurs: “Electrotel este realmente un angajator important în Alexandria. Dacă în 2005 aveam un număr de 260 de angajați, acum am ajuns la 465 de angajați. În privința salarizării, suntem pe la mijloc… La început am avut salarizarea mică și apoi am început s-o mai creștem. Oricum, cine merge pe o salarizare mare, se închide repede. Iar oamenii trebuie să înțeleagă că e preferabil să iei salariul mai mic, decât să-ți pierzi locul de muncă.”
Pe de altă parte, investitorul străin a dat dovadă de mai multă înțelepciune la Alexandria. Pentru că Trevor și Fergus Wells, tatăl și fiul care au pus bazele acestei afaceri în Alexandria, au gândit românește și au acționat englezește. Astfel, tentați de piața muncii deficitară din zonă și de nivelul salarizării din sudul României, ei au reușit să atragă repede personal calificat. Pe care l-au plătit adecvat, considerând că principala motivație a unui salariat sunt banii și recunoașterea meritelor prin avansare. Au avut dreptate și, poate, de la ei ar avea ce să învețe și alții, dacă i-ar interesa vreo secundă că oamenii trebuie tratați omenește pentru a da randament omenesc.
