O femeie şi un bărbat din Teleorman au fost arestaţi preventiv după ce au racolat mai multe femei, printre care şi o minoră, pe care le-au obligat să se prostitueze pe raza judeţului, dar şi în Marea Britanie.

Potrivit IPJ Teleorman, din anul 2021 și până în prezent, un bărbat în vârstă de 32 de ani şi o femeie în vârstă 40 de ani, ambii din comuna Izvoarele, județul Teleorman, racolau femei, printre care și o minoră, în vederea obligării la practicarea prostituției, atât pe raza județului Teleorman, cât și în Marea Britanie.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman şi un procuror din cadrul Pachetului Zimnicea au desfăşurat percheziții domiciliare la domiciliul celor doi, iar oaenii legii au ridicat mai multe probe, printre care trei telefoane mobile și mai multe înscrisuri.

Bărbatul şi femeia au fost arestaţi preventiv.

La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa: Realitatea de Teleorman

Articolul precedentTeleorman: Angajată la stat, cu diplomă falsă
Articolul următorVirgil Popescu: „Nu închidem nicio Unitate de Producţie a energiei electrice pe bază de cărbune, ci, din contră, investim în modernizare”