Cincizeci de milioane de dolari pentru a repara o eroare judiciară: autorităţile din Chicago au fost condamnate luni să plătească această sumă record unui afro-american care a făcut zece ani de închisoare pentru o omucidere din 2008 pe care nu a comis-o, informează miercuri AFP.

Potrivit unor documente judiciare emise cu data de luni, dar făcute publice marţi, juriul federal al statului Illinois, în nordul SUA, a acordat în unanimitate lui Marcel Brown, 34 de ani, 50 de milioane de dolari compensaţie pentru cei zece ani de detenţie în care acesta a stat din 2008 până în 2018.

„Aceasta este cea mai mare sumă din istoria SUA acordată unui reclamant condamnat în mod eronat”, a anunţat într-un comunicat cabinetul de avocatură Loevy&Loevy care l-a reprezentat pe Brown.

Acesta din urmă fusese condamnat în 2011 la 35 de ani de închisoare pentru uciderea unui bărbat în 2008 la Chicago, în urma unor mărturii smulse cu forţa de poliţia şi unor dovezi fabricate.

„Eram doar un copil şi ei m-au aruncat în groapa cu lei fără nicio remuşcare”, a comentat bărbatul, citat de avocaţii săi.

Marcel Brown a fost declarat nevinovat de justiţie şi eliberat din închisoare în 2018, iar anul următor a depus plângere penală împotriva oraşului, poliţiei şi justiţiei locale din Chicago.

Potrivit acestei plângeri şi relatării sale pentru New York Times, Brown a fost arestat în septembrie 2008 după ce o femeie l-a acuzat pe nedrept de complicitate la uciderea unui bărbat găsit împuşcat într-un parc din acest mare oraş de pe malul Marilor Lacuri.

El a fost interogat timp de 33 de ore într-o încăpere fără ferestre, iar poliţiştii nu i-au permis să doarmă, să mănânce şi să contacteze un avocat, pentru a-i smulge mărturii „de o manieră coercitivă”.

„În final, s-a făcut dreptate, mie şi familiei mele”, şi-a exprimat bucuria Marcel Brown, potrivit avocaţilor săi, care au precizat că anchetatorul care a condus interogatoriul în urmă cu 16 ani va trebui să plătească personal 50.000 de dolari.

„Juriul a decis că drepturile constituţionale (ale lui Brown) au fost încălcate şi că poliţia din Chicago a fabricat dovezi (…). Aceasta e suficient. Poliţia din Chicago trebuie să înceteze să facă să fie condamnaţi oameni pe nedrept”, au subliniat avocaţii.

Cea mai recentă reparaţie a uneia dintre cele mai mari erori judiciare din istoria SUA datează din octombrie 2022: doi afro-americani declaraţi nevinovaţi după 20 de ani de închisoare pentru asasinarea în 1965 a lui Malcolm X au primit 36 de milioane de dolari de la oraşul şi statul New York.

AGERPRES

Articolul precedentÎNCEPE CONSTRUCŢIA NOULUI SPITAL DE URGENŢĂ AL MAI, DIN FONDURI PNRR
Articolul următorMINISTERUL EDUCAŢIEI: SEMNAREA CONTRACTULUI EDUCAŢIONAL NU AFECTEAZĂ EXERCITAREA DREPTURILOR PĂRINTEŞTI