Economie· 2 min citire

Proprietarii de rable sau autoturisme cu care nu circulă vor fi obligați să plătească RCA

Proprietarii de rable sau autoturisme cu care nu circulă vor fi obligați să plătească RCA

Proprietarii de rable sau autoturisme cu care nu circulă vor fi obligați să plătească RCA

Realitatea de Teleorman
Scris de Realitatea de Teleorman Publicat: 5 mai 2021, 12:04

Polița RCA este obligatorie atâta timp cât autoturismul n-a fost radiat din circulație, chiar dacă este nefuncțional, a decis Curtea de Justiție a UE

Românii care au mașini pe care nu le folosesc sunt buni de plată pentru că vor fi nevoiți să încheie polițe RCA pentru ele. O spune Curtea Europeană de Justiție într-o decizie recentă. Asigurarea devine, astfel, obligatorie și pentru mașinile care nu se află în circulație, iar unele dintre ele ocupă de ani de zile carosabilul sau spațiile verzi. Potrivit estimărilor, în România sunt circa 2 milioane de autoturisme care fie nu mai circulă, fie nu se plătește asigurarea obligatorie.

Polița RCA este obligatorie atâta timp cât autoturismul n-a fost radiat din circulație, chiar dacă este nefuncțional, a decis Curtea de Justiție a UE.

Recenta decizie o completează pe cea din 2018, care stabilește că proprietarii mașinilor înmatriculate și funcționale sunt obligați să aibă RCA chiar dacă nu circulă cu ele.

În România, actuala legislație prevede posibilitatea suspendării RCA, iar această portiță legislativă este des folosită în ultima vreme pentru rablele care nu se află în circulație.

Potrivit ultimelor date oficiale, în România ponderea mașinilor asigurate în totalul vehiculelor înmatriculate este sub nivelul de 85%, impus de UE.

Decizia CJUE se bazează pe un precedent creat în Polonia, în care o colectivitate locală a devenit proprietar (în baza unei decizii de confiscare) al unei mașini nefuncționale, care a fost casată și radiată ulterior.

După ce mașina a fost radiată, Fondul de Garantare a Asigurărilor din Polonia a amendat entitatea cu aproape 1.000 de euro pentru neîncheierea unei polițe RCA pe toată perioada în care a fost proprietar, chiar dacă mașina nu era funcțională.

Deciziile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele din Uniunea Europeană care se confruntă cu cazuri asemănătoare, dar autoritățile trebuie, de asemenea, să țină cont de ele, în vederea ajustării legislației interne.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News

Mai multe știri din Economie