Economie· 2 min citire

ANUL ACESTA NU SE MAI MODIFICĂ SISTEMUL DE IMPOZIT PENTRU PROPRIETĂȚI

ANUL ACESTA NU SE MAI MODIFICĂ SISTEMUL DE IMPOZIT PENTRU PROPRIETĂȚI

ANUL ACESTA NU SE MAI MODIFICĂ SISTEMUL DE IMPOZIT PENTRU PROPRIETĂȚI

Realitatea de Teleorman
Scris de Realitatea de Teleorman Publicat: 13 aug. 2024, 09:30

O definitivare acum a acestui sistem ar fi permis aplicarea chiar de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a anunțat că nu va fi modificat în acest an sistemul de impozitare a proprietăților. Liberalul s-a referit la sistemul de calcul al valorii de piață a imobilelor într-un fel în care impozitul pe proprietate, plătit anual către primării, să fie stabilit la valoarea reală și nu în funcție de unii indicatori din Codul fiscal. O definitivare acum a acestui sistem ar fi permis aplicarea chiar de la 1 ianuarie 2025.

Majorarea taxelor pe proprietate, prin impozitarea lor la o valore corelată cu cea de piață, este și printre obiectivele stabilite în PNRR. El a adăugat că va putea fi adusă în discuție modernizarea acestui tip de impozit pe proprietate începând cu 1 ianuarie 2026.

 „e-Proprietatea este un subiect extrem de important pentru ce înseamnă digitalizarea impozitului pe proprietate, de la sistemul de declarații care încă se mai depun în formă scrisă, până la modalitatea de determinare a acestui impozit, cu ajutorul valorilor de piață. Ca perspectivă de modernizare și digitalizare, sigur că trebuie intensificate eforturile de operaționalizare a structurilor pentru impozitul pe proprietate, dar și a sistemelor informatice necesare pentru acest tip de impozit. Perspectiva de a avea o strategie de digitalizare completă o văd cu 1 ianuarie 2026. Respectiv asigurarea sistemului de declarații digitale, determinarea valorii de piață și a impozitului. În legislația actuală este 1 ianuarie 2025, însă probabil că termenul trebuie amânat, pentru că posibilitatea de a asigura logistica necesară modernizării acestui tip de impozit pe proprietate nu este una care să fie cu perspectivă de operaționalizare până la finalul anului.

Vom putea discuta despre modernizarea sistemului de impozit pe proprietate începând cu 1 ianuarie 2026”, a declarat Marcel Boloș, într-un interviu pentru Profit.ro, citat de News.ro. Noul mecanism nu va presupune modificări ca interacțiune cu primăriile pentru proprietarii de imobile care își plătesc impozitul, a mai precizat ministrul de Finanțe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Teleorman și pe Google News