Grupul de monumente istorice din satul Băneasa, Teleorman, își așteaptă vizitatorii

Vineri, 27 iulie 2018, între orele 9.00-15.00, colectivul de arheologi care lucrează la Castrul Mare de la Băneasa organizează „Ziua Porților Deschise”. Manifestarea, devenită una obișnuită pe șantierele arheologice din România, cel puțin în ultimii 10 ani, are ca scop comunicarea principalelor rezultate ale săpăturilor arheologice în curs și sensibilizarea opiniei publice în legătură cu patrimoniul istoric aflat în perimetrul localităților-gazdă.Satul Băneasa (com. Salcia, jud. Teleorman) are un important grup de monumente istorice, în marginea de răsărit a terenurilor agricole aflate în exploatare: un castru mare (139 x 139 m) și un castru mic (63 x 46 m), aflat în apropiere, așezarea civilă (simplu: satul) a militarilor din garnizoană, unde locuiau familiile grănicerilor romani. Imediat dincolo de șoseaua națională Turnu Măgurele – Roșiorii de Vede se află frontiera romană, care se desfășoară paralel cu șoseaua actuală. Frontiera era marcată de o palisadă mare, din lemn (bușteni, mai exact). După ruinare, în cursul evului mediu aliniamentul a fost folosit de localnici ca drum (cunoscut drept „Drumul lui Traian”), pentru simplul fapt că locul era mai înalt, protejat de noroaiele tipice din câmp deschis. Obiectivul aflat sub investigație arheologică este cel mai important castru al frontierei romane cunoscute drept „Limes Transalutanus”, care începea pe Dunăre, la 8 km est de Turnu Măgurele (actualul sat Poaiana, com. Ciuperceni), tăia câmpia până la Pitești, trecea munții prin pasul Bran și se termina în apropiere de Brașov. Fronitera a fost construită de romani la trecerea dintre secolele II și III, fiind părăsită la 245 d.Hr., ca urmare a unei invazii devastatoare. Castrul Mare de la Băneasa a fost cuprins pe „Lista Tentativă UNESCO” de către Comisia Națională Limes România, având potențial de a fi amenajat ca punct de interes turistic de interes internațional. Cercetarea arheologică are ca scop fundamental, în acești ani, să surprindă principalele caracteristici ale monumentului (complet ruinat și aflat în teren arabil), pentru a furniza datele necesare unui proiect de amenajare turistică. De aceea, săpăturile s-au concentrat spre zone cheie ale unei fortificații: colțul de sud-vest (în 2016), colțul de nord-est (în 2017) și poarta pretoriană, cea mai importantă în configurația unui castru, aflată pe mijlocul laturii de răsărit, spre frontieră (în campania acestui an). Colectivul de cercetători este format din arheologi de la Eugen S. Teodor și Emil Dumitrașcu (Muzeul Național de Istorie a României), Pavel Mirea (Muzeul Județean Teleorman - Alexandria) și Dan Ștefan (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni - Sfântu Gheorghe). Fondurile de săpătură sunt asigurate de Muzeul Național de Istorie a României, partenerii asigurând aparatură pentru investigații specifice (în special geofizică).