Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 22, a fost învinsă de chinezoaica Yafan Wang, cu 0-6, 7-5, 6-2, marţi, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (33 ani, 27 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 57 min) în faţa unei adversare modeste.

Românca a luat primul set la zero şi a condus cu 4-1 în actul secund, însă apoi nivelul jocului său a scăzut dramatic şi a fost egalată, 4-4. Cîrstea a mai câştigat un ghem, dar Wang (29 ani, 94 WTA) şi-a adjudecat setul cu 7-5, iar în decisiv a dominat ostilităţile câştigând cu 6-2.

Cîrstea a încheiat cu 25 de mingi direct câştigătoare, faţă de 21 ale adversarei sale, dar a făcut mai multe erori neforţate, 31-24.

Sorana Cîrstea, care rămâne fără victorie în acest sezon, a învins-o pe Wang în 2017, în primul tur la Wuhan, cu 6-3, 6-3. Chinezoaica se impusese la prima lor confruntare, în 2015, la Saint-Gaudens (Franţa), în primul tur, cu 7-6 (7/1), 4-6, 6-2.

Cîrstea va primi 120.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru evoluţia sa. Ea va evolua şi la dublu, alături de croata Donna Vekic.

Toate cele trei românce aflate pe tabloul principal de simplu la Melbourne au pierdut în primul turAna BogdanJaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.

AGERPRES 

Articolul precedentLionel Messi şi Aitana Bonmati, desemnaţi cei mai buni jucători ai anului 2023 (FIFA)
Articolul următorCaravana România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, coboară în stradă, alături de români. De luni până vineri, de la ora 13:00