De 20 ani, Cinematograful Patria a fost închis și ținut ”în conservare”, spre nostalgia tuturor locuitorilor din Alexandria, care au trecut măcar o dată pragul clădirii impozante din care se descompun ruinele și amintirile.

Patria a fost construit în 1931. După anul de grație 1989, el a intrat în jocurile economiei de piaţă și a dispărut de pe harta instituțiilor culturale din Teleorman, în care se mai zăreau firimituri de activități îndreptate spre dezvoltare intelectuală și către ideea de a petrece timpul cu utilitate. La un moment dat, după niște ani în care a fost nefuncțional, el a fost concesionat de omul de afaceri Florică Mara, despre care se spunea că ar fi vrut să-l demoleze şi să-i dea o altă destinaţie, așa cum a procedat și ștrandul din zona Peco, devenit un frumos complex hotelier privat. Acest lucru nu a fost posibil fără aprobarea Consiliul local Alexandria, care a acţionat în instanţă investitorul pentru recuperarea obiectivului, cauză câștigată, în urma căreia cinematograful a intrat în patrimoniul municipalității. Acum, el se află în reparații capitale pentru a deveni, din Patria, „Centru multifuncțional pentru tineri”. Obiectivul general al proiectului îl constituie crearea unui centru cu potențial multifuncțional de desfășurare a diverselor acțiuni culturale, o alternativă de petrecere a timpului liber, în special pentru tineri. Proiectul este în curs de execuție de ceva vreme și se realizează prin Compania Națională de Investiții-C.N.I.S.A., ceea ce determină necesitatea asigurării utilităților (alimentare cu apă și canalizare, alimentare cu gaze naturale, alimentare cu energie electrică), precum și a sistematizării pe verticală a imobilului (alei de acces, spații verzi), de către U.A.T. Municipiul Alexandria, care are obligația legală de realizare a acestei investiții. Astfel, pentru anul 2019, pentru lansarea în execuție a obiectivului a fost inițial stabilită o alocație, din excedentul bugetar, de 614.920,00 lei. Deoarece finalizarea lucrărilor la obiectivul mai sus menționat este întârziată și se estimează a nu fi finalizată până la sfârșitul anului, se renunță la finanțarea lucrărilor de sistematizare verticală, din excedent, respectiv la suma de 614.920 lei. Investiția urmează a fi reprogramată și cuprinsa în Bugetului local pentru anul 2019…

Articolul precedentÎn Teleorman, au început furturile de oi
Articolul următorTimotei Stuparu, secretarul general adjunct al Senatului, și-a angajat fetele în administrația centrală