Timotei Stuparu, actual secretar general al Senatului și fost parlamentar de Teleorman, condamnat într-un dosar penal, și-a angajat fetele (Camelia și Dana) în administrația centrală. 

Fost senator de Teleorman și actual secretar general adjunct al Senatului, în ciuda unei condamnări legate de felul în care și-a recompensat o angajată, Timotei Stuparu nu părea să fie un om care a acumulat avere. De altfel, numele lui este legat doar de dosarul Comalex privind vânzarea la prețuri subevaluate a unor spații comerciale din Alexandria și de un dosar penal, privitor la modul în care și-a recompensat o angajată din subordine.

Această a doua speță i-a adus lui Stuparu și o condamnare de toată frumusețea, la un an și șapte luni de închisoare pentru fals, uz de fals și fals material în înscrisuri. Timotei Stuparu mai are și două fiice: pe Camelia și pe Dana. Ambele sunt în acest momente angajate cu funcții bune în administrația centrală.

Camelia Stuparu este de relativ puțin timp director al Direcției Industria Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar Dana Stuparu e consilier parlamentar în cadrul departamentului de Cooperare interparlamentară în domeniul afacerilor europene, chiar la Senatul României. De când s-a angajat la Ministerul Agriculturii, Camelia a încasat peste 53.000 de lei. Interesant este că în anii 2017 și 2018, Camelia a primit de la tatăl său, Timotei Stuparu, sub formă de donație, sumele de 80.000 de lei și 40.000 de lei. În plus, Camelia are ceasuri și bijuterii în valoare de 14.500 de euro.

Articolul precedentȘi lucrările la fostul Cinematograf Patria din Alexandria sunt întârziate…
Articolul următorPSD și-a făcut gazetă proprie!