La sfârșitul lunii trecute, consilierii locali de la Alexandria au aprobat Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar și a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Alexandria. Conform expunerii de motive, hotărârea vine ca urmare a faptului că în ultima perioadă de timp s-a constatat o creștere a numărului de vehicule staționate neregulamentar pe raza municipiului Alexandria, a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public, precum și a celor expuse spre vânzare în alte locații decât cele prevăzute în actele normative ale administrației publice locale.
Ridicarea și transportul în locuri special amenajate a vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Alexandria, al celor fără stăpân sau abandonate, se va efectua de către Societatea Comercială Administrația Străzilor, Construcții Edilitare S.R.L. în prezenţa lucrătorilor de la Poliţia Locală sau Poliţia Rutieră. Eliberarea acestor vehicule se va face de către Direcția Poliția Locală. Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza S.C. APA-SERV S.A. S.C. Administrația Străzilor, Construcții Edilitare S.R.L. Alexandria va răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, în condițiile prevăzute de lege.
Vehiculul/autovehiculul ridicat se restituie numai după ce se va face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia. Pentru operațiunile de ridicare, transport, depozitare, pază și eliberare avehiculelor/autovehiculelor/remorcilor se percep de la utilizatorii sau proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice, următoarele taxe: 300 lei, (inclusiv TVA), pentru ridicarea vehiculului/autovehiculului; 200 lei, (inclusiv TVA), pentru transportul vehiculului/autovehiculului; 100 lei/zi (inclusiv TVA), pentru activitatea de depozitare și custodie sub pază.