Un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede a murit în această seară, după ce mașina în care se afla, condusă de soția sa, a intrat într-un tractor încărcat cu baloți de paie.
Un accident rurier grav a avut loc în această seară în zona Turnu Măgurele. Potrivit polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman, în urma accidentului au rezultat două victime, iar una dintre ele a și decedat. Din primele informații, este vorba despre un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, pe nume Silviu Paraschiv.
Totul s-a întâmplat în această seară, pe ruta dintre localitățile Putineiu și Turnu Măgurele, când mașina în care se afla procurorul și soția acestuia a intrat în coliziune cu un tractor plin de baloți. Polițiștii încă se află la fața locului, astfel că raportul privitor la modul în care s-a petrecut accidentul rutier nu este încă întocmit. Tot din primele date rezultă faptul că pasagerul care a decedat se afla pe locul din dreapta al mașinii și că soția procurorului a fost transportată la spital, necesitând îngrijiri medicale de urgență.