În cadrul unei noi campanii inițiate de Primăria Alexandria, oamenilor din reședința județului Teleorman li se cere să decidă care sunt proiectele de viitor în care cred.
Totul, după ce Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR) și cu sprijinul autorităților publice subnaționale a identificat o serie de proiecte cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România.
Cu acest prilej, s-a inițiat o campanie, cunoscută sub denumirea „Alege prioritățile orașului tău”, prin intermediul căreia locuitorii orașului și actorii locali sunt invitați să se implice în ierarhizarea acestor proiecte. Se dorește, așadar, identificarea celor mai importante proiecte metropolitane pentru comunitatea locală. Ierarhizarea proiectelor poate fi realizată prin accesarea chestionarului de la linkul următor:https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk. Campania este desfășurată în perioada 18 ianuarie – 22 martie 2019.
Printre proiecte se numără amenjarea unei parcări subterane în zona centrală a orașului, construcția unui parc industrial, modernizarea stadionului municipal, începerea lucrărilor la corpul C al spitalului județean, construcție variantă ocolitoare și pod peste râul Vedea, construcție drum expres, etc.
Toate sunt promisiuni electorale, care s-au amânat de la un tur de alegeri la altul și, probabil, în eventualitatea alegerilor care vin, Primăria Alexandria vrea să le amintească oamenilor din oraș principalele promisiuni la care ar fi îndreptățiți, dacă ar avea politicieni și administratori responsabili și de cuvânt.