PNL a depus un amendament pentru ca, în situația în care referendumurile naționale și locale sunt organizate în aceeași zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale, alegătorii să voteze în aceleași secții de votare.

Amendamentul a fost depus la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019 – PLx nr. 280/2019.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut la începutul săptămânii viitoare, în comisiile de specialitate din Camera Deputaților

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentROBERTA METSOLA, MESAJ PENTRU NICOLAE CIUCĂ. SEMNALUL DAT DE PREȘEDINTA PARLAMENTULUI EUROPEAN DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU LIDERUL PNL
Articolul următorA FOST PUBLICAT ORDINUL MINISTRULUI JUSTIȚIEI PRIVIND TARIFELE DE ONORARII MINIMALE PENTRU SERVICIILE PRESTATE DE NOTARII PUBLICI