Rugăciunea zilei

 

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”

Gândul zilei

„Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze, Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul ca un bun și iubitor de oameni să vă ierte de păcate și în ceruri cu drepții să vă păzească. Binecuvântează, Doamne, pe robii Tăi aceștia și rugăciunea lor, și dragostea lor, și credința lor, și bucuria lor, și smerenia lor, și răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, și căsuța lor, și pâinea lor, și copii lor, și viața lor și cu sfârșit bun îi miluiește, iar dincolo, la ziua Judecății, un colțișor de rai le dăruiește, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!”- Sfântul Paisie Olaru

Știai că?

Catisma reprezintă elementul care face parte din fiecare psalm, din Psaltire. Prin cadrul acestui cuvânt se mai descrie un imn cântat la Utrenie sau un tip de așezământ monahal.

Pilda zilei

Taina Sfintei Spovedanii

Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
– Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
– Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
– Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă?
– Da, răspunse omul.
– Dar două zile, o porţi?
– S-ar putea.
– Dar o săptămână sau o lună, o porţi?
– Nu, părinte, bineînţeles că nu.

– De ce? – îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

Articolul precedentLicitație pentru achiziționarea a 20 de trenuri electrice în România
Articolul următorLegile Puterii: Gaură uriașă la sistemul de pensii de 12 miliarde de lei! Este egală cu suma cheltuită pentru „speciali”