Senatorul social-democrat Siminica Mirea a vorbit despre Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care vizează actualizarea preţurilor materialelor de construcţii și în contractele cu finanțare europeană.

Parlamentarul oltean spune că astfel sunt deblocate mai multe proiecte de investiţii.

„La insistentele și urmând modelul propus de social-democrați, Guvernul preia principiul aferent actualizării prețurilor materialelor de construcții și în contractele cu finanțare europeană. Un prim pas care are în vedere deblocarea situației, după paralizia fostului mandat al ministrului Fondurilor Europene. Avem încredere că actualul titular al ministerului va fi capabil să obțină într-un timp util avizul necesar la Comisia Europeană, în așa fel încât să fie reluate lucrările pe șantiere de construcții/proiecte finanțate cu bani europeni. O asemenea măsura era necesară, luând în considerare scumpirile și faptul că nu mai puteau fi respectate nivelurile de preț stabilite inițial în contracte. Astfel, după modelul propus de către noi, se introduce un mecanism de actualizare a prețurilor cu 15% până la 40% și pentru contractele pe bani europeni!”, a declarat Siminica Mirea.

Ordonanța de Urgență aprobată, luni, de Guvern permite ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile!

Documentul inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este foarte important inclusiv pentru derularea contractelor de infrastructură ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în contextul escaladării prețurilor la materialele de construcție.

Din cauza conflictului militar din regiunea Mării Negre, prețurile la mixturile asfaltice, bitum, oțel sau fier-beton au înregistrat creșteri și de peste peste 40%.

Această situație s-a suprapus pe criza anterioară, provocată de pandemia COVID 19, care a dus la o creștere a indicelui de cost total în construcții cu aproximativ 18% (din care 60% a fost generată de creșterea costului la materiale în construcții și 40% de creșterea costului cu manoperă).

Ordonanța de Urgență se referă inclusiv la ajustarea prețurilor din contractele de achiziție publică, contractele sectoriale și acordurile cadru finanțate integral sau parțial din fonduri externe nerambursabile, aflate în derulare.

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Români, treziți-vă! Acum este timpul să fim uniți!
Articolul următorRAR, amenzi de peste un milion de lei, după controale la service-uri auto din toată ţara