130 de polițiști vor fi zilnic pe străzi cu ocazia minivacanței de 15 august.

În fiecare an, în ziua de 15 august, comunitățile creștine prăznuiesc una din cele mai mari sărbători, Adormirea Maicii Domnului, eveniment religios cunoscut popular sub denumirea de Sfânta Maria Mare.

Având în vedere că ziua de 15 august este declarată zi nelucrătoare, iar ziua de 16 august a fost declarată zi liberă, se creează premisele unei minivacanțe, fiind estimate creșteri ale valorilor de trafic pe arterele de circulație rutieră din județ.

Astfel, pentru fluidizarea traficului rutier și creșterea siguranței participanților la trafic, prevenirea faptelor antisociale și producerea unor accidente, siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice, precum și pentru apărarea patrimoniului public și privat, 130 de polițiști vor acționa în teren, în medie, zilnic, pe toată perioada minivacanței.

În această perioadă, vor fi organizate aproximativ 80 de patrule de siguranţă publică, cele mai multe dintre ele cu mijloace auto, fiind utilizate toate autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Pentru a se bucura în siguranță de timpul liber, polițiștii teleormăneni le recomandă cetățenilor să adopte un comportament responsabil, să aibă grijă de copii și de bunurile personale, iar șoferilor să conducă prudent și să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum, să nu aibă alte preocupări în timpul mersului și să păstreze distanța între vehicule.

PENTRU EVITAREA ACTELOR DE VIOLENŢĂ

Este recomandat un consum moderat de băuturi alcoolice, atât la domiciliu, cât mai ales în locurile publice: terase, baruri, discoteci (petreceri onomastice). Evitaţi să vă deplasaţi singuri după lăsarea întunericului. La ore târzii evitaţi parcurile, locurile izolate sau întunecoase, zonele necirculate. Evitaţi discuţiile contradictorii cu persoane aflate în stare de ebrietate sau cu un comportament agresiv.

ATENŢIE LA COPII!

În această perioadă acordaţi o atenţie sporită supravegherii  copiilor, mai ales în zonele aglomerate pentru a evita orice risc (dispariţie, accidente de circulaţie etc). Explicaţi-le copiilor că nu trebuie să se îndepărteze de dumneavoastră şi nu trebuie să intre în discuţii cu persoane străine. Asiguraţi-vă că cei mici ştiu: cum se numesc, adresa (domiciliul) şi numele părinţilor.

PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN BUZUNARE

În zonele aglomerate din pieţe, bazare, gări, autogări, magazine, manifestaţi atenţie sporită asupra banilor sau altor obiecte personale. Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare. Ţineţi poşeta, cât mai aproape de dumneavoastră, având permanent control asupra ei. În magazine evitaţi să lăsaţi gentile sau borsetele nesupravegheate în coşurile de cumpărături. Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi, ci numai suma de care aveţi nevoie.

Articolul precedentHorațiu Mălăele se întoarce în ”casa lui Moromete” de la Talpa
Articolul următorAccident mortal la Brătășani