Ministerul Sănătății a transmis o nouă instrucțiune legată de testele pe bază de salivă, care ar trebui să ajungă în școli de săptămâna viitoare. Testele se vor face de două ori pe săptămâna, luni și joi, fie de către părinți, fie de personal specializat în școală.

În document se explică faptul că este vorba de teste rapide antigen non invazive efectuate din proba de salivă.
Acestea se realizează în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;

Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali;

În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat.

Copii nu trebuie să mănânce sau să bea cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.

Cum se interpretează rezultatul unui test de salivă

Un test non invaziv este pozitiv (indica prezența viruslui) dacă apar 2 linii colorate

Un test este negativ dacă nu apare decât o linie (VEZI DOCUMENTUL ATAȘAT)

Un test este neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.

 INSTRUCȚIUNILE + CEREREA PE PROPRIE RĂSPUNDERE AICI.

Articolul precedentBilanț coronavirus 21 noiembrie:1.936 cazuri noi. Câte decese au fost anunțate oficial
Articolul următorAna Maria Prodan, anunțul anului: decizie bombă după divorț. Realitatea sportivă, duminică, ora 18:00