Dintr-un comunicat de presă aflăm că, la solicitarea autorităților teleormănene, Ioan Denes, ministrul Apelor și Pădurilor, va efectua luni, 2 iulie, o vizita ”de lucru” în județul Teleorman.
Ministrul va fi primit la Instituția Prefectului, acolo unde va discuta cu prefectul și președintele Consiliului Județean, apoi, începand cu ora 13:00, va merge în teren pentru a vizita câteva zone unde sunt propuse lucrări de investiții. Nu știm dacă actulul ministru al Apelor și Pădurilor va fi interesat să întâlnească și oamenii care au pătimit de pe urma inundațiilor, așa cum a făcut cea care a ocupat funcția înaintea sa, Doina Pană. Ne amintim că, prin luna aprilie 2014, ministrul delegat pentru ape a mers, împreună cu fostul prim-ministru Victor Ponta și fostul vicepremier Liviu Dragnea, în satul Beiu din județul Teleorman, pentru a se da cu barca prin lacurile produse de ploile abundente. Și Ponta s-a mirat atunci de interesul ministrului PSD pentru viituri, adresndu-i celebra întrebare: ”Ce faci, fă, Doino? Aveai chef de niște inundații?”.