O atenţionare meteorologică Cod Galben ce vizează ploi şi vijelii, dar şi grindină, a fost emisă, duminică de meteorologi.

Potrivit ANM, atenţionarea este valabilă pentru intervalul 5 iunie ora 12.00 – 6 iunie, ora 6.00.

Meteorologii spun că în cea mai mare parte a Moldovei, în Muntenia, Dobrogea şi Carpaţii Orientali şi Meridionali, iar seara şi noaptea, local şi în Banat şi Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului şi vijelii (cu viteze în general de 55-75 km/h), precum şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 4 iunie
Articolul următorVremea 5 iunie – Temperaturi maxime și instabilitate