Un Cod Portcaliu ce vizează un val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de accentuat, a fost emis de meteorologi pentru intervalul 29, 30 şi 31 iulie.
Potrivit avertizării, zonele afectate: sunt județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin.
Pe parcursul zilelor de joi, vineri și sâmbătă (29, 30 și 31 iulie) în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș – Severin disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.
Totodată, în zilele de 1 și 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.