Astăzi de dimineață, la ora 05.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Moșteni. La sosirea echipajelor de intervenție, proprietara locuinței, în vârstă de 67 de ani, din cauza intoxicației cu fum, a necesitat acordarea primului ajutor și transportarea la spital de către paramedicii SMURD.

Cu toate că incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și posibilitate de propagare rapidă, pompierii au reușit să salveze două dintre cele patru camere de locuit, anexele gospodărești din imediata apropiere și mai multe materiale de uz gospodăresc. Au ars ori au fost distruse de foc bunurile materiale din două încăperi și un hol, mobilierul aferent, 2 televizoare, mai multe covoare și acoperișul casei pe o suprafață de cca. 75 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 25000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la aproape 50000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs de la un scurtcircuit electric.

Articolul precedentLudovic Orban, ANUNȚUL pe care-l așteaptă toată România. Măsuri ISTORICE în țară
Articolul următorS-a declanșat ancheta epidemiologică pentru identificarea persoanelor cu care a intrat în contact femeia de 70 de ani din Alexandria, depistată pozitiv.